Germania a inaugurat primul tren din lume cu combustibil pe bază de hidrogen, care va circula pe o distanţă de 100 de kilometri între oraşele Cuxhaven şi Buxtehude din nordul ţării. Trenurile Coradia iLint pot circula pe o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri cu un singur rezervor de hidrogen şi nu produc emisii poluante.
Grupul francez Alstom a lansat in serviciul comercial primul tren cu acest sistem de propulsie, in nordul Germaniei, in scopul eliminarii treptate a. Acasă News Primul tren cu hidrogen din lume. 2018-09-18 19:18
Premiera mondiala: Primul tren hibrid din lume a fost lansat la Paris C. Marin • HotNews.ro 146 0 Primul tren hibrid din lume, construit de compania canadiana "Bombardier" si care are dubla tractiune, diesel si electrica, a fost inaugurat marti, la Paris.
Germania a lansat primul tren din lume complet autonom. Siemens și operatorul feroviar german Deutsche Bahn (DB) au dezvăluit luni, 11 octombrie, primul tren complet autonom din lume, nefiind nevoie de conductor. Trenul va circula în orașul Hamburg și poate transporta „cu până la 30 la sută mai mulți pasageri" și „economisi peste 30 la sută din
PRIMUL TREN SOLAR din lume! De ce are un astfel de design?! Potrivit popularmechanics.com, primul tren de pe mapamond pus în mișcare de către energia solară și-a efectuat călătoria inaugurală în decembrie 2017; începând cu ianuarie 2018, neobișnuitul tren australian efectuează curse regulate. Localitatea Byron Bay se află în
Prima cale ferată publică din lume a fost inaugurată în 1825 și a funcționat până în 1827. Avea 53 km și unea Stockton cu Darlington . Primul tren de călători din lume este pus în funcțiune la 16 noiembrie 1830, între Liverpool și Manchester . Primele căi ferate în diverse țări [ modificare | modificare sursă]
zdbjC.
primul tren din lume