Reactivare societate la ANAF. Detalii. Un contribuabil poate fi declarat inactiv si ii sunt aplicate prevederile din Codul Fiscal privind efectele inactivitatii daca se afla in una din urmatoarele situatii: nu isi indeplineste, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege; se sustrage controalelor
Dacă nu este solicitat acest regim contribuabilii au obligații declarative inclusiv pe perioada întreruperii sau suspendării activității. În cazul în care sunt îmdeplinite condiţiile de reactivare fiscală, contribuabilul trebuie să depună o cerere la organul fiscal, conform procedurii din anexa 2 a Ordinului nr 3846/2015.
Ai grijă să faci reluarea activității până să expire termenul declarat anterior - dacă a expirat termenul, nu mai poți face altceva decât să închizi firma. Când faci hotărârea AGA/decizia asociatului unic de suspendare, poți alege un termen de când începe reluarea activității. Ți-am spune cât te costă, dar diferă de la
ANAF (oficial 2021) - obligațiile contribuabilului care solicită reactivarea. Contribuabilii persoane juridice sau orice entitate fără personalitate juridică, în vederea reactivării, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de reactivare fiscală, trebuie să depună o cerere la organul fiscal.
Întocmire și depunere dosar ANAF reactivare firmă. Tarif 450 lei - dosar complet; Tarife pachete contabilitate: Oferta 1 - plata în avans pe 6 luni cu 195 lei pe lună - 10 documente - Total: 975 lei / pret intreg: 1170 lei; Oferta 2 - plata în avans pe 6 luni cu 295 lei pe lună - 20 documente - Total: 1475 lei / pret intreg: 1770 lei
Reactivare firma inactiva. Am un SRL la care nu am reinnoit sediul social o perioada si firma a fost declarata inactiva de ANAF. Am luat un nou sediu social anul acesta si am depus cererea de reactivare de vreo 4 luni, insa nu am primit niciun raspuns si inca figureaza inactiva cand verific pe registrul contribuabililor inactivi.
VJAP4.
cerere reactivare firma anaf